Blog

De ce-uri?

Imi amintesc si acum ce par matasos aveai. Si cum trageai de tigara de parca nu mai fumasei de cativa ani. Imi amintesc mainile tale fine si felul gingas de a le misca, atunci cand explicai ceva important. Stiu, pe de rost, expresiile mimice caracteristice tie si cum tacerea ta era mereu un raspuns. Daca ar trebui sa te caracterizez cu un singur cuvant, acela ar fi “gheata”. Multa gheata, cu JD. Imi amintesc masa din bucatarie plina de apa si sexul salbatic de pe ea. Imi amintesc zambetul tau, oftatul tau, rasul tau. Imi amintesc. Am fost blestemata sa am o memorie foarte buna.

De ce decizia de a pleca cu el? De ce nu ai ramas? De parca nu stiai ca schiopatez fara tine. Ca eu eram corpul si tu erai sufletul… stiai si ca nu am sa imi revin dupa tine, stiai ca o sa raman cu JD mereu in mana, plangand in singuratate. Stiai ca nu o sa te deranjez, ca nu o sa indraznesc niciodata sa te mai sun. Pe dracu, cate stiai si cum te-ai folosit de toate maruntisurile astea. Cum ai adunat framanturi din mine si mi le-ai aruncat in ochi. Mi-ai smuls demnitatea, mi-ai smuls ceea ce era bun in mine si m-ai lasat cu viciile mele sa mor strigandu-te mereu in somn.

Tu m-ai invinovatit pe mine, iar eu pe tine. Nu am aflat nici azi, dupa atatia ani, cine a fost vinovat. Ego-ul tau? Orgoliul meu? Am facut alegerile pe care le-am facut, am platit pentru greselile noastre, de ce nu incetezi sa imi pari in vis? De ce mereu pe strada ma holbez la oameni, doar ca sa gasesc ceva asemanator tie in ei? De ce am nevoie disperata de tine? De ce doar respir? De ce simt gol? De ce inca te astept?

Eu nu am iubit pe nimeni. Mi-am imaginat ca o sa gasesc una inteligenta, frumoasa si inalta. O sa am doi copii cu ea si asta ar fi fost viata mea. JD in mana, cartile de poker in buzunar, copii si o femeie – trofeu acasa, iar eu hoinar prin viata. Nici mai mult, nici mai putin. Cand te-am intalnit pe tine, am simtit lucruri noi. Vroiam mai mult, eram nesatul. Sexul nu era sex. Mancatul nu era mancat. Pokerul nu era poker. De JD nici nu m-am atins. Eram fericit cu tine, inchis intre patru pereti. Eram sigur ca o sa ramai mereu. Ma iubeai fara sa imi ceri nimic in schimb. Alegerile mele erau pur si simplu doar ale mele, pe cand eu te fortam sa alegi ceea ce nu vroiai si tu o faceai. Nu ca sa imi demonstrezi ca ma iubesti, ci pentru simplu motiv ca aveai incredere orbeste in mine.

Stiu ca te gandesti la mine. Stiu ca m-ai iubit in felul tau rece. Stiu ca te-am ranit. Ca ne-am jucat prea mult timp de-a Tom si Jerry. Stiu ca stii tot ceea ce gandesti. Stiu ca niciodata nu o sa ma mai cauti. Stiu totul. Nu inteleg de ce am ales “barbatul ideal” cand “barbatul imperfect” ma facea fericita. Unde sunt fluturi din stomac? Unde sunt visele si promisiunile? Unde e rostul de a fi indragostit?

 

 

Advertisements

Craciun prefacut.

Au trecut cativa ani si nici nu mi-am dat seama ca acel gol nu avea sa se umple. Il simteam in mine, dar nu intelegeam de ce. Simteam ca stau pe intuneric, ca fericirea nu exista, ca obisnuinta e ceea care iti lasa un gust amar in viata, cand de fapt, alegerile noastre sunt cauza din care suferim.

– Nu te-am placut niciodata ca om, dar te-am iubit din toata inima!

– Nu m-ai placut ca om? Tu nu mi-ai permis sa ma schimb, sa fiu mai bun.

– Ti-am dat a doua sansa. Ce trebuia sa fac mai mult?

– Si cand ti-am zis “Te iubesc” pentru prima data, mi-ai inchis usa in nas si te-ai intors la sotul tau. M-ai urcat in cer si m-ai izbit cu toata puterea de ciment.

– M-am speriat. Eram casatoriti amandoi. Erai neserios, afemeiat, tot ceea ce poate fi mai rau.

– M-as fi schimbat pentru tine!

– Ce cliseu! Nu sunt eu atat de minunata sa schimb un lup batran ca tine. Am fost doar o fetita virgina care s-a indragostit de un nenorocit cu experienta. Erai minunat in ochii mei. Ma faceai mai buna. Eram indragostita pana peste urechi de tine. Eram atat de naiva si de prostuta. Ma imbracam pentru tine, ma dezbracam pentru tine, respiram pentru tine. Nu stiam cum sa reactionez si ma dictai cum vroiai.

– Stiu. Imi pare rau ca te-am inselat. Daca as putea intoarce timpul… as ramane cu tine mereu!

– M-ai facut sa ma simt de rahat. Cu cea mai buna prietena? Cu vrajelile alea ieftine ca tu nu stii sa iubesti, ca nu ma meriti, ca nu stii sa spui “te iubesc”? O mare fraiera… Am fost multi ani ranita, te-am blestemat de multe ori, dar iti multumesc ca m-ai facut sa fiu asa cum sunt azi.

– Nu ai fost prostuta. Ai fost perfecta. Erai ca un ferrari pe o autostrada mergand cu 900km/h iar cand treceai pe langa noi, ne lasai acoperiti in tarana. Eram toti uimiti de tine. Ne-am batut pentru tine, am avut noroc sa te castig eu. Acum esti jalnica. Mergi desculta pe un drum de tara, cu un pai in gura.

– Ha ha ha , ti-am dat a doua sansa, desi eram casatorita, iar tu ti-ai batut joc de mine. Din nou.

– Nu e adevarat. De ce nu ai fugit cu mine in noaptea aceea? De ce m-ai lasat sa te astept?

– Nu ai venit, nici eu nu am venit. Mereu am fost prea lasi. Stii prea bine… Nu ne puteam cladi fericirea pe nefericirea lor. Nu am ales banii, am ales sa platesc pentru greselile mele. Tu nu m-ai iubit. M-ai fi cautat. Nu m-ai fi lasat sa plec, cel putin ca stiai ce am riscat ca sa fiu din nou cu tine.

– Eu nu te-am cautat pentru ca te-am iubit cu adevarat. Nu te-am meritat. Poate ca trebuia sa te gandesti inainte sa te casatoresti cu el. Te-am implorat…

– Prea tarziu. Orice e prea tarziu. Te iubesc… ciudat, dar te iubesc inca. Dar nu imi placi deloc ca om. De aceea mereu il voi alege pe el, in locul tau… mereu!

 

 

Sa nu mi te intorci.

Terminasem de facut rapoartele, dar parca nu imi venea sa ma ridic de pe scaun ca sa ma duc acasa, desi era 23 ceasul. Ma simteam singura. Mai erau doua zile pana la Craciun si eram nostalgica. Stiam ca Emilio o sa plece pe ultima suta de metri la parintii lui, eu o sa fiu la serviciu si o sa fie un Craciun de rahat, desi iubesc Craciunul si mereu visez ca il petrec acasa inconjurata de toti prietenii mei si de familia mea. Niciodata nu s-a intamplat asta. Mereu mi l-am petrecut singura. Doar o singura data am petrecut atat de frumos, incat nu vroiam nici sa imi amintesc ca a fost cu Alek. M-am gandit prosteste ca ar trebui sa ii multumesc, asa ca am luat telefonul in mana si am format numarul lui de tel.Mi-am dat seama ca trecusera 15 ani, iar el sigur nu mai avea numarul ala. Desi suna, am vrut sa inchid, cand vocea lui adormita si oarecum trista a zis “Alo”.

– Vroiam…alo? Sunt eu…

-Wow

-Nu ti-ai schimbat numarul de telefon?

– Am asteptat sa ma suni…

-15 ani?

– Asteptarea nu are termen de valabilitate…

– Multumesc!

-Pentru?

– Pentru craciunul petrecut impreuna!

-Esti ok? Ma sperii…

– Orice ar fi… sa nu mi te intorci! Iarta-ma, dar nu mi te intoarce!

Si am inchis. Mi-am adunat lucrurile si am plecat in graba acasa.

Tura a 3-a.

M-am trezit speriat. Dupa atatia ani, acum imi reaparuse cosmarul cu el. Acelasi cosmar, ca si pe vremea cand eram studenta. Ma inecam intr-o apa neagra si disperata ma agatasem de mana lui, sigura fiind ca o sa ma salveze, dar el imi dadea drumul de fiecare data.
M-am uitat in dreapta mea, dar Emilio plecase demult la servici. M-am gandit ce s-ar fi putut intampla, daca as fi rostit numele lui Alek in somn, dupa atatia ani…
M-am imbracat in cel mai urat costum si am plecat nemachiata la serviciu. Ma simteam cumva obosita si fara niciun chef. Daca se acordau premii pentru cea mai morocanoasa persoana, in aceea zi de duminica, sigur mi l-au fi acordat mie. Eram suparata ca tocmai pe mine ma chemasera duminca la serviciu. Era o urgenta dintr-un dosar recent si normal ca apelau ca de fiecare data la mine pentru ca eu eram singura care stia toate detaliile. Eu eram cea care se ingropase singura in dosare, doar ca sa mai scap din haosul de acasa, iar firma mea incepuse sa profite de asta.

Ce altceva as fi avut de facut? Copii nu aveam, sotul era o persoana distanta si rece… iar cariera mea era pe val. Eram victima perfecta, asa ca toti profitau din greu de “situatia” mea. Cand am ajuns in firma, am observat ca eram doar eu si paznicul. Eram atat de iritata, incat nici macar nu l-am salutat. Cand am ajuns la etaj, inca la usa liftului ma astepta Luana.

-Trebuie sa incheiem divortul acesta azi, deoarce s-a aflat ca sotul clientei este dependent de heroina si daca nu reusim sa luam copii azi de la el, maine ii ia protectia copilului…

-Stai sa imi trag sufletul… Ce dosar? Ce copii? Despre ce dracu e vorba?

-Despre ultimul tau dosar. Numarul 25430A.

Am ramas pe loc neclintita. Am amutit. Divortul lui se intampla tocmai in acel moment, iar eu eram total nepregatita. Nu am putut sa reactionez in niciun fel. I-am facut semn Luanei sa imi aduca un pahar cu apa. Nu stiu daca i-au trebuit mai mult de 5 secunde, dar dupa ce am baut paharul de apa, aproape ca ma impingea pe usa din sala de sedinte. Un moment mai mult decat penibil, avand in vedere faptul ca toti se auzisera ca ne impingeam la usa si se uitau mirati la noi. Intr-un final m-am dat batuta si am intrat oarecum speriata acolo. Doar el stia ce se intampla pentru ca aproape il bufnise rasul. De parca din priviri m-ar fi intrebat:“Mai tii minte cand ai dat cu capul in usa cand m-ai vazut dupa ce ne-am despartit?”

-Buna ziua, nu are rost sa facem cunostiinta. Sunt aici sa apar interesele clientei mele, nu sa imi fac prieteni. Va rog, sa incepem!

Eu imi pierdusem complet vocea, iar radea in hohote. Sotia lui si avocatul lui se uitau la el de parca era drogat. Bineinteles, ca era drogat, dar asta am aflat-o dupa ce s-a terminat intelegerea. Avocatul lui imi insirase o multime de motive, pe care desi le sustinea, se vedea clar ca nu le crede. L-am lasat sa vorbeasca mai mult de o jumatate de ora, in tot timpul asta incercand sa ignor privirile lui insistente. Pur si simplu se uita fix la mine, fara sa ii pese ca si ceilalti observasera. Ma luase cu tremurat si ma pierdusem complet. Am simtit ca e timpul sa preiau controlul.

– Alek… uita-te in ochii mei!

El, dintr-o data s-a apropiat si a facut ochii mari.

-Alek, daca iti ia protectia copilului, copii… nici toti banii tai, nu o sa ii poata intoarce. Niciodata nu o sa permita copiilor sa aiba un tata drogat si o mama care a fost martor ocular la asta. Dupa cum vad eu situatia, mai bine da-i custodia si lasa-ti zilele de weekend libere ca sa te bucuri cu ei. 

M-a privit adanc si a oftat. Mi-a smuls documentul din maini si l-a semnat sub privirile socate ale tuturor. S-a ridicat si a plecat. Sotia lui era derutata. Bucuroasa, dar derutata. Mi-a facut semn sa mergem in birou. M-am gandit atunci ca acum stie adevarul si in drum spre birou ma gandeam ce minciuni sa inventez ca sa fiu pregatita in caz ca ma bombardeaza cu intrebarile. In schimb, cand am ajuns in birou, m-a imbratisat si a inceput sa planga. Am stat probabil cateva minute bune, imbratisate asa in tacere. As fi vrut sa ii spun adevarul, dar femeia asta trecuse prin prea multe ca sa fie inca o data ranita. Oricum… divortul se finalizase, iar noi toti ne puteam continua viata pe vechiul nostru drum. Cateva ciocanituri la usa si ea a sarit ca arsa. Si-a sters lacrimile si s-a intors cu spatele.

-Luana, vino putin mai tarziu…

-Nu, nu e nevoie. Plec eu oricum, iti multume…sc!

Usa s-a deschis si el a intrat. A ramas asa in usa, cu mana pe clanta. Era un triunghi periculos. Noi 3 intr-o singura camera. Si eu si el am inceput sa ne agitam. Ea a venit si mi-a strans mana, soptipandu-mi:

-Ai grija la el. A pus ochii pe tine.

Aproape ca m-a bufnit rasul. Dar am condus-o pana la usa si am stat acolo, pana m-am asigurat ca a plecat definitiv.

– Ce vrei, nenorocitule?

– Sa vorbim, materialisto. Sau trebuie sa scot bani din portofel ca sa stai de vorba cu mine?

– Zii ce ai de zis si pleaca mai repede. Daca afla Emilio ca ai fost aici sau ca eu ma ocup de divortul tau, sunt ca si moarta.

-Nu imi pasa de Emilio tau. Vroiam sa vad daca Karma a functionat cu tine. 

-Adica?

– Daca platesti pentru raul pe care mi l-ai facut, dar vad ca nu. Nu ati divortat, aveti bani… pacat!

-Da si acum pleaca!

-Cati copii ai?

Nu stiu de ce, dar intrebarea lui m-a inmuiat si siroaie de lacrimi s-au varsat pe obajii mei. Nici eu, dar nici nici el nu ne-am asteptat la asta. I-am facut semn sa plece, iar el s-a intors pentru o clipa cu spatele, apoi s-a intors si s-a uitat la mine.

-Pleaca acum!

-Bine… plec! Dar o sa ma intorc…

“La ce bun sa te mai intorci acum?” – m-am intrebat in sinea mea, dar el plecase deja. Vietile noastre oricum erau distruse. Cand am ajuns acasa, Emilio dormea demult, asa ca m-am dus la semineu si mi-am turnat un pahar de vin. Mi-am deschis inima si amintirile au inceput sa ma navaluie. Prima data cand l-am cunoscut. Gustul de ciocolata amaruie. Liliacul alb. Biserica. Sarutul. Promisiunea. Iubirea mea pentru el. Momentul cand l-am prins in pat cu prietena mea cea mai buna. Si atat. Am ramas blocata, dar mi-am adus aminte cat de frumos… cand eram amandoi saraci si ne inchiseseram in apartament ca sa nu ne dea afara gazda ca nu ii platisem chiria. Am inceput sa rad singura la amintirile astea. Ce vie eram atunci si cum imi pusesem toate sperantele in noi. Apoi m-am casatorit si el nu a venit sa ma fure de la altar desi imi promisese…

Iar acum… ma acuza de tradare. Tipic lui. Ce patetic. De ce deschisesem iar subiectul asta?… De ce nu il iubeam pe Emilio?

 

 

Frumusetea e trecatoare.

In timp ce vorbea, eu ii analizam liniile de pe fata ei frumoasa. Incepusera sa ii apara primele semne, care aminteau ca frumusetea e trecatoare. Era o femeie independenta si eleganta. Nu era deloc greu sa te indragostesti de ea. Caracterul ei puternic si minunat era doar un fel de bonus.

-Apoi, a aparut Luana, Martina, Iulia si asa mai departe…

Nu puteam descifra niciun fel de emotie pe fata ei, asa ca am intrebat-o direct:

-Il iubesti?

Nu stiu de ce, dar am simtit in momentul acela ca inima mi-o strange cineva in maini si o inteapa cu ace din toate partile. Parca aveam un nod in gat si ma luase transpiratia. Ea a facut ochii mari si a zambit fortat. A dat din cap in semn afirmativ. M-am regasit cumva in femeia aceea. Nu ca eram la fel, ci din simplu motiv ca ea era tot ceea ce eu imi doream sa fiu. Se uita intr-un mod ciudat la mine si simteam ca ma poate citi fara niciun fel de problema. Mi-era frica de ea, intr-un mod absurd. Nu prea aveam multe informatii despre relatia lor, asa ca am intrebat-o si eram atat de curioasa sa aflu tot. Nu era un  caz normal de divort. Era un divort plin de gust amar, de intrigi, si cel mai important aspect al divortului era, tocmai, faptul ca era divortul barbatului pe care il iubisem cel mai mult in viata mea.

-Ne-am cunoscut intr-o noapte friguroasa de decembrie, cand aveam 26 de ani. Il exmatriculasera de la facultate si statea pe scarile caminului beat. Nu stiu de ce, dar m-am asezat langa el, intrebandu-l de ce plange. De fapt, nu plangea, ci radea. M-am simtit ca o fetita de la tara, care e curioasa de tot ceea ce se intampla intr-un oras mare, pe care il vede pentru prima data. M-a privit uimit si mi-a zis ca semn cu ea. Apoi, dintr-o data a inceput sa planga si mi-a zis: “Bine… o sa ma imbat, o sa petrec, o sa ma intoxic… dar de sunat, dupa toate astea, pe cine o sa sun?”…

In mintea mea deja calculam cati aveam eu pe atunci, si daca era vorba de relatia noastra. Asta era exact la 3 luni dupa ce ma despartisem de el. Stiam si eu ca il exmatriculasera, dar nu l-am sunat, nu l-am cautat. Am pariat ca o sa ajunga un ratat si o sa fiu atat de mandra de mine ca am facut alegerea corecta.

– Am decis sa ne casatorim, am facut 2 copii si am inchis de fiecare data ochii la greselile lui, dar nu am mai putut acum, mai ales ca copii au aflat si in plus au crescut mari si trebuie sa imi refac viata. Bineinteles nu inainte sa ii iau 4 milioane de euro si casa din Belize.

-Nu s-a schimbat! A ramas acelasi mincinos…

Fara sa imi dau seama am spus-o cu voce tare, iar reactia ei nu a intarziat sa apara. Era socata.

-Ma refer de cand v-ati casatorit… am presupus ca dintotdeauna a fost un mincinos, adica a fost cu atatea femei si totusi ati inchis ochii.

Nu era prea convinsa de scuza mea inventata pe loc, dar a trecut peste. Oricum, era prea furioasa pe el.

-Dar despre ce femeie e vorba? Stiti ceva de ea?

-Ce femeie?

-Cea dupa care plangea…

-Una fara importanta…niciodata nu a mai pomenit-o. Si oricum ea se casatorise cand pe el l-a exmatriculat. Nu am inteles prea bine despre ce e vorba, iar el nu mi-a povestit niciodata. Se pare ca femeia aceea era o femeie usoara, isi inselase sotul cu el intr-o noapte, sotul a aflat, a batut-o zdravan si ea a disparut din peisaj. Sau ceva de genul. A fost o aventura de a lui, probabil s-a simtit vinovat ca se bagase intre ei doi, de aia a pomenit-o.

Minunat. Povestea noastra era o inventie totala. Nu fuseseram o aventura de o noapte, iar sotul meu nu ma batuse zdravan cand a aflat. Era mult mai mult, iar ea stia atat de putine. Eram doar o pomenire de-a lui intr-un moment de slabiciune.

Daca ar fi stiut ca si noi ne-am cunoscut in Decembrie… Femeia asta nu era constienta ca o inteleg mai bine ca oricine. Eu eram ea, acum 18 ani…

Ar fi putut sa ma sune… avea pe cine sa sune… poate ar fi fost altfel totul acum…

Alarmant.

Cand am ajuns acasa, alarma suna de mai bine de o jumatate de ora. Mi-am lasat geanta pe jos, pe hol si m-am dus sa sting alarma. Capul ma durea ingrozitor si aveam o multime de lucruri de facut, asa ca nu mi-am dat nici macar un minut de odihna si am inceput sa fac curat si sa gatesc in acelasi timp, imbracata asa in costumul meu roz de la Chanel. Mi-am dat aseama ca o sa imi miroase a mancare si o sa fiu nevoita sa il duc la curatatorie, dar nu aveam timp pentru asemenea analize in acel moment. Cand am auzit usa, am tresarit si inima a inceput sa imi bata puternic. Incercam sa ma calmez si ma irita gandul ca mi-e frica de reactia lui de fiecare data cand ajunge acasa. Nu aveam 8 maini ca sa fac toate lucrurile dintr-o data, iar el parca nu intelegea asta. Incontinuu ma critica si imi spunea cat de bine reusesc sa nu fac nimic cum trebuie la timp. Apoi, isi lua paharul de wiskey si se arunca pe canapea. Eram satula de el si de comentarile lui, stiam ca nu are dreptate si totusi tresaream de fiecare data cand ajungea acasa. Mi-am facut o cafea si m-am asezat langa el, gandindu-ma la divortul fostului meu.

-Iar stai degeaba?…

-Eu si cafea mea avem un moment romantic impreuna. Ea fierbe pentru mine, iar eu mor sa o gust.

I-am raspuns repezit si i-am facut semn sa se uite la TV si sa ma lase in pace. Ca intotdeauna, si-a dat ochii peste cap si m-a privit de parca ar fi vrut sa ma omoare.
Nimic nou…

Si totusi in noaptea aceea nu am putut sa dorm gandindu-ma ca Alek o sa fie in curand divortat. Ce ironie… cum soarta il scotea mereu in calea mea atunci cand eram la pamant si totusi mereu treceam peste el si mereu am ales in defavoarea noastra. Niciodata nu a avut a doua sansa, desi 3 ani la rand a implorat pentru ea…

Motive.

S-a intors cu spatele la mine, uitandu-se atent la detaliile cusute manual de pe perdeaua din birou. Mi s-a parut pentru o clipa ca l-as fi auzit oftand, dar mi am dat seama ca e doar o presupunere prosteasca. El niciodata nu ar ofta. Costumul lui albastru marin era Armani si ceasul lui era Rolex. Mi-am zis: “Te-ai ajuns, prietene! Mai mult decat ti-as fi putut dori…” Nu ca inainte nu s-ar fi aranjat destul, dar era prea sarac pentru lumea asta in care acum se invartea in mod suspicios. Mereu avusese tenta asta de snob, dar parca acum o accentuase la maxim.

 

-Daca as fi in locul tau, as avea grija sa nu ma ard! I-am spus razand ironic.

Cu spatele la mine, am auzit vocea lui grava si inceata pentru prima data dupa 15 ani.

-Daca as fi fost in locul tau, nu m-as fi casatorit cu el doar pentru bani!

Si atat. I-as fi cerut sa paraseasca biroul chiar in clipa aceea, dar aveam nevoie sa aud de la el ca a suferit si ca a ajuns unde a ajuns doar ca sa imi demonstreze ca am gresit. Dar el doar tacea, intors cu spatele la mine. Cred ca in mintea lui se reintorceau amintirele. Cred asta, pentru ca, cel putin, asta se intampla in interiorul meu. Vroiam sa tip, sa arunc, sa sparg, sa il ating, dar stateam ca o statuie cu o mana sprijinita pe birou, care imi tremura ingrozitor. Documentele lui de divort erau in fata mea, iar eu aparam interesele sotiei lui. Ce ironica e viata. Ea habar nu avea ca avocata ei, era de fapt, motivul pentru care casnicia ei esuase. Iar el, probabil se simtea neajutorat in fata vietii care ii facea in acel moment un dus cu apa rece. Tot ceea ce se intampla, era ca un vis. Toate emotiile, miscarile si cuvintele mi se pareau exagerate, incete, in ceata, de nedescris. Erau succesive, dar parca nu se legau. Parca erau parerile mele, imaginarile mele care se suprapuneau. Ceva nu era in regula si ma simteam legata de maini si de picioare si foarte nervoasa ca nu puteam controla starea asta. Nu stiu cat timp am stat inghetati asa, ignorandu-ne unul pe celalalt, dar am observat ca afara batea vantul si incepuse a se intuneca. M-am dus la usa si am deschis-o zgomotos. El s-a intors si a zambit. I-am vazut pentru prima data zambetul, dupa multi ani. Am simtit cumva ca inceput sa ma dezamortesc.

-Ca intotdeauna…E mai usor sa pleci! Sa trantesti usa si sa faci pe suparata! Ai fost o lasa mereu si asa ai ramas…

– Nu e vorba despre noi. Pentru numele lui Dumnezeu, au trecut 15 ani…Treci peste!

– De ce nu au trecut in favoarea noastra?

-Pentru ca nu mi-ai dat motive…Acum pleaca!

-Nu stiam ca bani se mai numesc si motive. A ras isteric si a iesit.

M-am uitat adanc in ochii lui si i-am trantit usa in fata. Apoi, am zambit de parca ma simteam mai bine acum dupa atatia ani. El chiar ma iubise… Lui chiar ii pasa… Fara sa-mi dau seama, am zis cu voce tare:

-O sa te distrug la tribunal!